ALBIREA DENTARĂ

Albirea dentară reprezintă o modalitate relativ simplă și rapidă de modificare a culorii și strălucirii dentare prin utilizarea unui gel pe bază de peroxid de hidrogen aplicat pe dinți în urma unei igienizări profesionale preliminare. Rezultatul, de cele mai multe ori spectaculos al tratamentului, îi va determina pe pacienți să-și analizeze mai frecvent și cu mai mare atenție zâmbetul și de asemenea să-și monitorizeze sănătatea dentară și gingivală pentru întreţinerea aspectului îngrijit și atractiv obținut. Albirea dentară are ca premisa de lucru existenta unor dinţi perfect igienizaţi (igienizare profesionala) si se face cu ajutorul unui gel pe baza de peroxid de hidrogen. In funcţie de tehnica utilizata, se vor folosi concentraţii diferite de peroxid.

Factorul ereditar

Culoarea de bază a dinților este stabilită genetic si este determinată în proporție de 90% de culoarea dentinei, acel strat interior al dintelui localizat sub învelişul de smalt. Din acest motiv, simpla igienizare profesionala (detartraj, lustruire) nu face decât să îndepărteze pigmentațiile extrinseci ale dintelui (tartru, pete) localizate la suprafață, fără a avea influență asupra stratului profund care de fapt este cel ce influenţează major culoarea de bază. Efectul albirii depinde de culoarea de bază a dintelui, fiecare dinte atingând un prag maxim de albire dincolo de care orice procedura suplimentară de albire este inutilă. Cel mai bine răspund la albire dinții cu tenta galbenă, iar cei mai refractari la tratament sunt dinţii cu tenta cenușie.

Vârsta

Există o corelație directă între culoarea dintelui și vârsta pacientului. Odată cu înaintarea în vârstă, dentina, structura responsabila de 90% din culoarea dintelui, se sclerozează și se opacifiază dând dintelui un aspect tern, mai închis și lipsit de transparenta. După vârsta de 20 de ani, dinții încep deja să aibă un colorit gălbui, anume aceasta este faza în care albirea dă rezultate foarte bune. După 40 de ani, gălbuiul se apropie tot mai mult de maroniu și dintele devine mai opac, dar cu toate aceste modificări tratamentul poate da rezultate foarte bune datorită modificării strălucirii. Transparența este singura trăsătură care nu poate fi corectata prin nici o tehnica de albire.

Deprinderile alimentare

Consumul obișnuit de vin roșu, cafea, ceai, coca-cola, morcovi, portocale și alte băuturi sau mâncăruri “colorate” cauzează  pete considerabile de-a lungul anilor. În plus, mâncărurile acide cum ar fi  citricele sau oțetul contribuie la eroziunea smalțului. Ca rezultat, suprafața dinților devine mai transparenta și dentina gălbuie iese în evidență.

Obieciul fumatului

Nicotina lasă depozite maronii care se absorb încet în structura dintelui.

Medicamentele

Consumul de tetraciclină în timpul formării dintelui produce pigmentații intrinseci: striuri cenușiu închis sau maronii care sunt foarte dificil de îndepărtat.

Pierderea vitalității dentare

Marele beneficiu al acestei metode este modificarea semnificativa de culoare într-o perioada scurtă de timp.

Acest protocol implică mai întâi izolarea gingiei și apoi aplicarea pe suprafeţele dentare a unui gel cu concentraţie relativ mare de peroxid, al cărui acțiune este potențată prin acționarea unei lămpi de plasma/laser dentar.

Albirea in cabinet durează cca 20-30 de minute în funcție de sistemul utilizat. Este o tehnică rapidă, care dă rezultate excelente, însă trebuie sa aveți în vedere că nici o tehnică de albire în cabinet nu este suficientă pentru a obține un efect durabil, stabilizarea culorii fiind condiționată ulterior de un sistem de albire la domiciliu, folosind gutiere individualizate și un gel cu concentraţie mai mică.

Mulți medici stomatologi sunt de părere că sistemele de albire profesionale pentru acasă pot da cele mai bune rezultate pe o perioadă îndelungată  de timp și permit obținerea unei albiri graduale controlate de pacient în funcție de gradul de albire dorit.

Aceste sisteme ușor de folosit se bazează pe un gel de peroxid de concentrație scăzută ce se aplică într-o gutiera individualizată realizată de tehnicianul dentar și care se aplica pe arcada dentara cca 2-3 ore sau mai mult timp (câteodată peste noapte). Datorită concentrației scăzute de peroxid, gelul de albire poate rămâne pe suprafața dentară pentru mai mult timp, fară nici un risc.

Exista o limita în albire?

Totul tine de estetică !!!

Rezultatele de albire pot fi subiective variind de la o persoană la alta. Multe persoane sunt bucuroase imediat de rezultatul obținut în timp ce altele sunt dezamăgite. Înainte de a începe orice tratament de albire este indicat să consultați medicul stomatolog pentru a va face o idee realistă asupra rezultatului posibil de obținut si cât de mult va dura pana se va obține rezultatul respectiv. Așteptările joacă un rol major.

Pentru a păstra un timp cât mai îndelungat efectele obținute în urma albirii este indicat:

1. un tratament de albire acasă o data pe an;
2. evitarea mâncărurilor și băuturilor care colorează dinții mai ales o săptămână după procedura de albire;
3. păstrarea igienei orale excelente.

Atenție !!!
Trebuie să avem în vedere o serie de factori înainte să folosim una dintre tehnicile de albire:

1. Nici o cantitate oricât de mare de gel de albire nu va ajuta la obținerea unor dinți de un alb care nu este natural;
2. Rezultatele procesului de albire nu sunt deplin observate până la perioada de 2 săptămâni după efectuarea acesteia. Acesta este un factor important de luat în calcul atunci când se doreşte o restaurare estetică pe bază de ceramica și se doreşte ca și culoarea acestei restaurări sa se potrivească cu cea a dinţilor albiți (obturațiile sau coroanele nu sunt influențate de substanțele de albire);
3. Anumite obturații fizionomice ar trebui înlocuite pentru a fi la aceeaşi culoare cu dinții albiți;
4. Din cauza retracțiilor gingivale de multe ori se expune rădăcină de o culoare mai galbena ce s-a dovedit greu de albit;
5. De asemenea, trebuie o perioada de așteptare de cca 2 săptămâni după tratamentul de albire înainte de a realiza obturații fizionomice din compozit, deoarece peroxidul rezidual poate împiedică adeziunea materialului la structura dentară;
6. Femeile însărcinate sau care alăptează sunt sfătuite să amâne albirea dinților.